Electrooculograma

In esenta, electrooculograma (EOG) este o masura fiziologica, reprezentand diferenta de potential dintre partea anterioara a ochiului - epiteliul corneean si cea posterioara - epiteliul pigmentar retinian. Este considerata, dpdv clinic, o masura a functiei epiteliului pigmentar retinian si a straturilor externe ale retinei. Astazi, EOG este folosita pe scara larga pentru investigarea functiei oculomotoare a aparatului extrinsec al globului ocular.

Ca si scurt istoric, EOG isi are originile in secolul XIX, cand, in 1848, Emil du Bois-Reymond a observat faptul ca partea anterioara a ochiului (corneea) este incarcata pozitiv fata de cea posterioara. Astfel, se creaza o diferenta de potential intre cele doua fete ale ochiului. Elwin Marg a fost cel care a dat numele procedurii electrooculograma, in 1951, iar Geoffrey Arden, in 1962 (Arden et al., 1962) a dezvoltat primele aplicatii clinice.

Asadar, axul anteroposterior al globului ocular se comporta ca un dipol, cu partea pozitiva anterior, iar cea negativa la interior. Prin miscarea ochilor, cu ajutorul aparatului locomotor al globilor oculari, dipolul executa, de asemenea, deplasari ale vectorului. Am stabilit ca cea mai comuna aplicatie a EOG este investigarea mischilor extrinseci si a nervilor care le comanda activitatea. Cum este aceasta investigatie posibila ? Simplu. Vom efectua, din nou, imaginar, cea mai simpla experienta de EOG, cea in care investigam miscarea in plan orizontal a unui ochi. Apoi, prin inferenta, vom extrapola la un set intreg de miscari, ajungand la citit si la alte miscari complexe.

In esenta, EOG presupune recoltarea de diferenta de potential dintre doua puncte. Fiind o procedura neinvaziva (cel putin in aceasta varianta), putem folosi, pentru indeplinirea obiectivului experimentului propus, doi electrozi: unul atasat lateral de ochi, celalalt medial, pe partea laterala a nasului. Electrozii trebuie sa fie suficient de mici pentru aceste suprafete, astfel incat sa nu stanjeneasca mentinerea deschisa si miscarile ochiului. Ceea ce vedem noi pe monitor este graficul diferentei de potential dintre cei doi electrozi in functie de timp. La inceput, aparatul este calibrat. Calibrarea se face prin fixarea cu privirea a unor puncte care apar pe monitor, in conditiile mentinerii fixe a pozitiei capului (aceasta este o conditie esentiala pentru intregul experiment). Dupa calibrare, in cazul in care fixam cu privirea un punct in fata noastra, graficul va fi aproximativ o linie dreapta. La miscarea ochilor in plan orizontal, capetele dipolilor se deplaseaza relativ fata de punctele de recolatare (electrozi) si se creeaza astfel o variatie de potential intre cei doi electrozi, reprezentata printr-o inflexiune a graficului. La miscarea in directia opusa, graficul va efectua o inflexiune inversa, semn ca dipolii revin in pozitia initiala si chiar o depasesc. Astfel, graficul devine aproximativ o sinusoida, ilustrand, prin inflexiuni, miscarile in plan orizontal ale globului ocular.

Similar, pentru inregistrarea miscarilor in plan vertical, se utilizeaza doi electrozi, situati deasupra ochiului (pe spranceana), respectiv dedesubt de ochi. Se pot inregistra si simultan cele doua tipuri de miscari.

In posturile urmatoare, o sa detaliez folosirea EOG in investigarea unei boli aparent inofensive, nistagmusul. Astept commenturile voastre.